"Așa cum Nixon a abandonat etalonul aur pentru a maximiza puterea SUA, SUA va trebui probabil să abandoneze dolarul ca monedă de rezervă mondială în epoca izolaționistă. Administrația Nixon a devenit frustrată de Europa și Japonia pentru că nu s-au adaptat la puterea lor economică restabilită. Oficialii americani se așteptau ca aceste puteri să deschidă piețele interne pentru exporturile americane, să ridice măsurile protecționiste comerciale postbelice și să acționeze cu bună credință față de SUA, care suporta greul cheltuielilor financiare ale NATO. Din perspectiva SUA, alianța postbelică începea să pară unilaterală. În loc să-și exprime recunoștința pentru Planul Marshall sau apărarea Americii împotriva expansiunii sovietice, Franța, Germania și Marea Britanie își răscumpărau dolarii în aur într-un ritm accelerat, amenințând etalonul aur și subminând suveranitatea monetară a SUA. În același timp, Europa și Japonia inundau piețele americane cu bunuri industriale ieftine, subminând producătorii autohtoni și păstrându-și propriile piețe relativ închise. Între timp, Statele Unite au purtat întreaga greutate a conducerii Alianței Occidentale. Pentru Washington, se părea că SUA plătesc nota de plată pentru o ordine liberală care își avantajează din ce în ce mai mult aliații pe cheltuiala sa. În august 1971, președintele Richard Nixon a răspuns cu ceea ce a devenit cunoscut sub numele de șocul Nixon: - A suspendat convertibilitatea dolarului în aur, punând capăt efectiv sistemului Bretton Woods. - A impus tarife de 10% tuturor națiunilor pentru a proteja industria internă. - A înghețat temporar salariile interne și creșterile de prețuri pentru a controla inflația.